As mudanças humanamente topográficas
por Gilvaldo Quinzeiro
Saltar da caverna para erguer o mundo, foi quase uma eternidade para a humanidade. Passos lentos e tortuosos foram dados, mas, enfim, nasce o homem. O que ‘diabo’ é mesmo o homem? - Isso nem a caverna, que o abrigou na condição de útero durante longos milhares de anos, poderá responder!
Se no passado o homem engendrou a si mesmo com o uso das mãos, dos pés e da cabeça – enfrentando frio e calor; chuvas e tempestades; matando ou sendo devorado por feras -, no presente quem não recorre ao uso de avalanches de analgésicos, soníferos e outros que tais, para se manter de pé diante dos ‘desconfortos’ da modernidade? Quem não precisa do uso dos prejudiciais anabolizantes para se sentir musculosamente mais forte? Afinal o que é para que serve o corpo
Quem ainda recorre a própria memória para guardar ou se lembrar das suas travessias e travessuras? Como esperar que as ‘máquinas’ – as nossas memórias eletrônicas – possam nos aliviar dos nossos traumas ou apetecerem-se com as nossas boas lembranças? (...)
Schimbările uman topografice
Ieşirea din cavernă pentru a se ridica în lume a fost aproape o eternitate pentru omenire. Paşi înceţi şi întortocheaţi au fost făcuţi, dar, în sfârşit, s-a născut omul. Ce “dracu” este omul? La aceasta nici caverna, care l-a găzduit vreme de milioane de ani, nu ar putea răspunde!
Dacă în trecut omul s-a generat pe el însuşi prin folosirea mâinilor, picioarelor şi a capului – înfruntând frigul şi căldura; ploile şi furtunile; ucigând sau fiind devorat de fiare - , în prezent cine nu recurge la avalanşele de analgezice, somnifere şi altele, pentru a se menţine pe picioare în faţa disconfortului modernităţii? Cine nu are nevoie de prejudecăţile anabolizante pentru a se simţi mai puternic din punct de vedere muscular? La urma urmelor, ce este de folos trupului?
Cine recurge la propria memorie pentru a păstra sau a-şi aminti de traversări şi păcăleli? Cum să speri ca “maşinile” – memoria noastră electronică – să ne poată uşura de traumele noastre sau să ne acomodeze cu bunele amintiri? (...)
Mon expérience française
par Francisco da Cunha Silva Filho
Mon intérêt pour la langue française a commencé avec mon entrée dans l'enseignement secondaire.
J'avais à cette époque douze ans et, pour mon bonheur, mon professeur de Français se trouvait être mon propre père. Francisco Da Cunha e Silva (Nom complet, 1905-1990) qui, du reste, était aussi un journaliste politique très courageux et respecté. Pendant le cours spécifique (en ce cursus Baccalauréat et Licence es Lettres), j'eus un autre professeur de Français, nommé par ses élèves « Madame ».
Elle s'appelait « Héléna » , mariée à un vétérinaire de nationalité française. Cependant, je ne me souviens plus de son nom de famille . J'ignore aussi la façon dont il était arrivé au Nord-Est du Brésil. En ce cas précis, dans l'état de Piaui, Brésil, où je naquis.
Durant ce cycle, le livre adopté par mon père avait pour titre « Le Français au Gymnase » et son auteur était un professeur au nom français : Marcel Debrot.
A la première page de ces livres, on lisait cette information : Professeur de la Faculté de Philosophie de l'Université de Minas Gerais, Brésil. Comme j'aimais beaucoup les leçons de ses livres pour l'enseignement de la langue de Victor Hugo !(...)
Experienţa mea franceză
Interesul meu pentru limba franceză a început când am intrat în învăţământul secundar.
La acea vreme, aveam 12 ani şi, spre fericirea mea, profesorul meu de franceză se întâmpla să fie chiar tata, Francisco Da Cunha e Silva (nume complet, 1905 – 1990) care, în rest, era şi un jurnalist politic foarte curajos şi respectat. Pe durata cursului specific (bacalaureat şi licenţa în litere), am avut o altă profesoară de franceză, numită de elevi “Madame”.
Ea se numea Héléna, căsătorită cu un medic veterinar de naţionalitate franceză. Totuşi, nu îmi mai amintesc numele ei de familie. Nu ştiu nici felul în care ajunsese în nord-estul Braziliei. În cazul de faţă, în statul Piaui, unde m-am născut eu.
În timpul acestui ciclu, cartea adoptată de tatăl meu avea drept titlu “Le Français au Gymnase”, iar autorul ei era un profesor cu nume francez: Marcel Debrot.
La prima pagină a cărţii se putea citi această informaţie: profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Minas Gerais, Brazilia. Cât de mult îmi plăceau lecţiile din aceste cărţi pentru învăţarea limbii lui Victor Hugo! (...)
Traducere de Daniel Dragomirescu
Read more in CLH 1 (69) / January - February 2019
CLH - A JOURNAL FOR VALUABLE READERS. COMING SOON.
